UNDĂ VERDE LA JUDECATĂ! Decizie importantă luată de Tribunalul Buzău

Aprilie 23 17:39 2021 by sansanews.ro

Poate începe judecata în dosarul în care doi tineri din Buzău sunt acuzați de  complicitate la omor calificat și complicitate la distrugere prin incendiere. Este vorba despre cei doi prieteni ai lui Cosmin Dan, autorul crimei din februarie 2019, dintr-un apartament de pe bulevardul Nicolae Bălcescu.

După ce luna trecută procurorii au încheiat rechizitoriul și au trimis dosarul judecătorilor, vineri, 23 aprilie, magistrații Tribunalului Buzău au analizat cazul, au respins cererile şi excepţiile formulate de unul dintre inculpați, ca fiind nefondate, și au dispus începerea judecăţii cauzei. Decizia poate fi contestată în termen de 3 zile de la comunicare.

“Respinge cererile şi excepţiile formulate de inculpatul C.R.Ş., ca nefondate. Constată legalitatea sesizării instanţei privind pe inculpaţii C. R. Ş. şi N.A. pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la distrugere prin incendiere şi complicitate la omor calificat…. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpaţii C.R.Ş. şi N. A. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.”, se arată în decizia instanței.

Totodată, judecătorii au decis că cei doi tineri trebuie să rămână sub control judiciar.

“Respinge cererea de revocare a măsurii preventive a controlului judiciar formulată de inculpatul C.R.Ș., ca nefondată.  Constată că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%