Un veac de înapoiere. CFR și bariera manuală mai bătrână decât țara

„Faceți poze de cascadorii râsului?”, mă întreabă un domn la vreo 55-60 de ani (probabil și instructor auto) în timp ce pozez scripetele care pune în mișcare bariera manuală de pe DN10 din localitatea Vernești. Bărbatul dispare apoi iar șoferii așteaptă în tăcere. 

Roțile negre unse cu ulei ale sistemului de scripeți lucesc puternic în soarele rece al dimineții.

Mă aflu pe DN10 unde încă mai există o barieră acționată manual de personalul CFR. Inițial, credeam că bariera manuală, care e ridicată și lăsată în jos învârtind o manivelă, este ultima de acest fel din tara și din împrejurimi. 

Dimineața, primul tren pleacă din Gara Buzău spre Nehoiasu. 

În zori de zi, operatorul CFR - un barbat– iese din căsuța de la marginea liniilor și începe să învârtă manivela. Un întreg sistem de scripeți se pune în mișcare pentru a lăsa în jos cele două bariere – câte una de fiecare parte a liniilor de tren. Rotițele sunt prinse în pământ, printre buruienile care au crescut în curtea casei, iar un fir metalic se întinde pe sub șinele de tren, până în partea cealaltă a liniilor, pentru a ajunge la un scripete prins între un copac și o bârnă de lemn, care acționează cealaltă barieră.

Căsuța acarului întregește tabloul deprimant al acestui colț de lume feroviar: zugrăveala e coșcovită și a căzut de pe bucăți mari din fațadă, mica fereastră are cercevele din lemn, iar unele țigle au sărit de la locul lor.

Ruina nu se oprește la barieră. Ca o boală, se întinde și la celelalte „obiective” ale CFR-ului din zonă: peronul din Gara Vernești e descojit și mâncat de timp, iar la câteva zeci de metri distanță, peste șinele de tren se ridică o pasarelă cuprinsă de rugină, pe care nu poți să pui piciorul fără o strângere de inimă.

Oamenii dezbat chestiunea barierei „La Pierde Tren”

Însă oamenii s-au obișnuit și cu bariera, și cu lipsa investițiilor. Chiar lipită de gară, bodega „La Pierde Tren” are clienți încă de la 7 dimineața. Înspre stradă, pe un grătar înnegrit, sfârâie deja cârnații, iar mirosul ispititor de carne se împrăștie în aer. La bar, un afiș cu un porcușor roz îi îmbie pe clienți să comande sandvișurile „din cotlețel”.

„Asta e de când o știu eu, de când aveam 2-4 ani. Asta e de când s-a făcut linia”, îmi spune bărbatul mai în vârstă despre barieră. Ștefan Vasile are 61 de ani și circulă de 10-12 ani pe linia Buzău - Nehoiasu, de când face naveta. Însă știa zona cu mult timp înainte. Bariera e acolo cel puțin din ’64: „Eu am avut o soră la Berca, vindea la alimentară, și bariera tot asta era”.

„Era aceeași barieră, ai încredere în mine. Poate doar s-a vopsit”, subliniază omul.

„Sunt de acord cu bariere din astea automate. Nu mai e ca pe timpu lui răposatu’, că am mai înaintat”, completează el.