Un nou bloc de locuințe se construiește la cinci minute de centrul orașului

August 18
11:12
2017
by reporterbuzoian
Piața imobiliară câștigă din nou teren. Un investitor privat din Buzău a depus la Primărie o solicitare pentru aprobarea Planului Urbanistic Zonal în vederea construirii unui bloc de locuințe la cinci minute de centrul municipiului.
Conform solicitării, societatea Mecan Construct vrea să ridice un bloc de locuințe colective de tipul S+P+ 5 nivele pe strada Lt. Col. Gheorghe Iacob, în apropiere de sediul IPJ Buzău. Terenul proprietate privată, care are deschidere și pe strada Frăsinet, a fost nivelat și pregătit pentru construcție.
Proiectul de hotărâre urmează să fie supus aprobării consilierilor locali în ședința de joi, 24 august. Dacă va trece de votul plenului, urmează ca societatea să obțină toate aprobările și să înceapă construcția.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|