Nu-l voi putea vedea vreodată pe Victor Ponta altfel decât maimuţoiul, însoţit de proasta din dotarea Ministerului de Finanţe, umilit de preşedintele Traian Băsescu precum un şcolar prins cu tema nefăcută, care-şi caută salvarea cu ochii către ceruri. Sau ca prietenul lui Sebastian Ghiţă. Ori ca omul care s-a baricadat împreună cu fostul premier Grindeanu în Palatul Victoria, gata să mai guverneze o dată România.
De aceea, nu am dat niciodată crezare vreunei afirmaţii ale sale, dată fiind obişnuinţa sa patologică de a minţi, nefiind egalat, poate, decât de actualul deţinător al portofoliului Finanţelor, dandyul cu nume de Orlando.
Cu toate acestea, mă văd silit să recunosc că fostul premier ar putea avea dreptate atunci când susţine că ştie adevăratul scop al marelui miting pregătit de Liviu Dragnea pentru sâmbătă. Pentru că, într-adevăr, aşa cum remarcă mai toţi cetăţenii care-şi folosesc cutia craniană nu doar pentru a-şi feri gâtul de ploaie, mitingul de susţinere a democraţiei, organizat chiar de cei care ţin cu tot dinadinsul să îi cânte prohodul, pare a nu avea niciun sens. Ba ar putea fi chiar riscant pentru liderul naţional social-democrat, care s-ar putea trezi cu câteva surprize din partea celor convocaţi sâmbătă, în pragul nopţii, să-l aclame.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|