Un bărbat a murit după ce mașina pe care o conducea s-a răsturnat și a luat foc în urma impactului cu un TIR

Iunie 23
06:20
2017
by observatorulbuzoian
Un bărbat de 37 de ani și-a pierdut viața iar un altul a fost grav rănit în urma unui accident rutier produs, vineri dimineață, pe DN1B Buzău -Ploiești. Victima care se afla alături de un prieten într-un autoturism Lexus se deplasa din direcția Buzău către Ploiești când a vrut să depășească o autoutilitară și a intrat în coliziune cu un TIR care circula din sens opus. În urma impactului TIR-ul a ieșit pe contrasens în afara părții carosabile iar autoturismul s-a răsturnat pe plafon și a luat foc. Șoferul a rămas încarcerat în mașina unde a ars de viu în timp ce pasagerul din dreapta a fost scos din autoturism de către participanții la trafic și a fost transportat la spital. Pompierii au intervenit pentru stingerea autoturismului însă nu au mai putut face nimic pentru șofer. Bărbatul de 37 de ani a fost identificat după autoturism și se pare că ar fi proprietarul a două pensiuni din stațiunea Monteoru. Circulația în zona producerii accidentului a fost oprită încă din jurul orei 4.30.
Citește mai mult ...
|
prev
next