ULTIMUL BREVET. TROFEUL „DUMITRU DAN” S-A ÎNCHEIAT CU CURSA DE 600 KM

Ultima etapa din prima ediţie a Trofeului „Dumitru Dan” s-a desfăşurat weekend-ul trecut, pe o distanţă de 600 de kilometri. Cei 19 concurenţi înscrişi au trebuit să se încadreze în baremul impus de 40 de ore. Dintre cei care au îndeplinit toate cele patru bareme ale Trofeului, 4 ciclişti vor putea participa la cursa monument din Franţa, Paris-Brest-Paris.
19 participanţi s-au înscris la ultima etapă a primei ediţii a Trofeului „Dumitru Dan”, organizat de Asociaţia Club Sportiv Penteleu Buzău, în colaborare cu Muzeul Judeţean Buzău, Randonneurs România şi Asociaţia Adevăraţii Veloprieteni.
Şapte dintre cei înscrişi sunt buzoieni iar ceilalţi au venit din Bacău, Prahova, Ilfov şi Bucureşti. Participanţii la astfel de curse de anduranţă sunt obişnuiţi să se descurce singuri pe traseu şi să pedaleze pe orice vreme, zi şi noapte.
Înainte de start, cicliştii şi-au pus la punct echipamentul, şi-au luat foile de parcurs şi au ascultat cu atenţie ultimele indicaţii din partea organizatorilor.
Cu toate că se pregăteau să plece într-o cursă destul de dificilă, cicliştii erau cât se poate de destinşi şi veseli. Microfonul de la Campus i-a atras ca un magnet pe cei puşi pe glume.
Ca de fiecare dată, startul s-a dat din curtea Muzeului Judeţean.
La popasul de la lacul de acumulare Siriu, cicliştii s-au odihnit câteva minute şi şi-au completat rezervele de apă.
Din pacate, previziunile meteo s-au adeverit şi o adevărată furtună s-a dezlănţuit la Siriu. Unii s-au adăpostit pe unde au apucat, în timp ce alţii au avut curajul de a pedala mai departe.
După ce au reuşit să treacă prin ploaia puternică cu grindină, concurenţii au ajuns la cel de-al doilea punct de pe traseu din localitatea Brădet, judeţul Covasna.
Pe timpul nopţii, cicliştii s-au putut odihni câteva ore într-un loc de campare amenajat în localitatea Valea Sălciilor din judeţul Buzău, unde i-a aşteptat şi o masă caldă. Din cei 19 participanţi doar unul a abandonat din motive tehnice iar ceilalţi 14 au îndeplinit baremul de kilometri şi au sosit la finiş în timpul stabilit.
Până acum, şapte participanţi au îndeplinit toate cele 4 bareme ale Trofeului Dumitru Dan. Patru dintre ei, doi din Buzău, unul din Bucureşti şi unul din Ploieşti, vor putea participa la cursa monument, cu o tradiţie de 100 de ani, Paris-Brest-Paris, care se desfăşoară din 4 în 4 ani. Trofeele „Dumitru Dan” vor fi înmânate câştigătorilor într-o ceremonie de premiere, care va avea loc la începutul lui noiembrie, la Muzeul Judeţean. (Corneliu Floriceanu)
Sursa: campusbuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|