ULTIMA ORA: Persoanele care nu respecta izolarea sau carantina vor plati toate CHELTUIELILE

Martie 29 21:19 2020 by buzau.net

Ministerul de Interne a decis in aceasta seara ca pe langa amenzi mai mari pentru cei care încalcă ordonanțele militare, pe timpul stării de urgență persoanele respective sa achite si toate cheltuielile. Autoritățile propun majorarea chiar și de 20 de ori a sancțiunilor. 

Creșterea amenzilor e dorită după ce, în ultimele zile, zeci de mii de români au ieșit din case fără un motiv serios și au fost sancționați.

În toată România, autoritățile se confruntă cu situații absurde. La Buzau, de exemplu, oamenii găsesc tot felul explicații puerile pentru comportamentul lor iresponsabil.

„Nu știu să citesc”, „nu am auzit de aceste ordonanțe”, „am ieșit să mă plimb”, „nu fac rău la nimeni”... le-au spus mai mulți buzoieni jandarmilor atunci când le-au cerut adeverințele pentru ieșirea din case.

În cele cinci zile de când au intrat în vigoare a acestei ordonanțe militare, sute de oameni au fost verificați, 98 au fost amendați cu sume totale de peste 80.000 de lei.

Și polițiștii locali și militari din MApN sunt la datorie, în aceste zile. În ultimele 24 de ore, sute de oameni au fost verificați. Un bărbat nu a fost găsit la domiciliu, deși trebuia să respecte restricțiile de izolare, și a fost amendat cu 1.000 de lei.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%