Mihai Constantinescu a murit, astăzi, la vârsta de 73 de ani. Artistul fusese internat la Spitalul Clinic de Urgență "Floreasca", din luna mai, după ce a suferit un stop cardio-respirator. Purtătorul de cuvânt al Spitalului Floreasca, dr. Bogdan Oprița, a declarat pentru Libertatea că artistul Mihai Constantinescu a murit, marți, în jurul orei 19.00.
În urmă cu șase luni, în luna mai, Mihai Constantinescu fusese internat la Spitalul Floreasca după ce a suferit un stop cardiac. În cursul nopții a suferit un al doilea, iar apoi a intrat în moarte cerebrală. Anterior, soția artistului declarase pentru Libertatea că starea lui este gravă și a cerut tututor să se roage pentru el. Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a spus de asemenea că prognosticul medicilor era rezervat.
Adrian Daminescu postase un mesaj pe Faceebook, despre colegul său de breaslă, imediat ce aflase despre suferința sa.

„Mihai Constantinescu, colegul nostru trece prin momente dificile. Să ne rugăm și să fim alături de el”, scria artistul, pe rețeaua de socializare.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|