ULTIMA ORA: Inconștiența lovește din nou | Patru victime în stare gravă

Octombrie 23 21:13 2020 by buzau.net

Trafic blocat pe DN2C între localitățile Smeeni și Moisica, din primele date impact între un autoturism și un tractor. 4 victime. Revin cu detalii.

UPDATE #2

Din primele date de la fața locului, la pătrunderea pe DN2C de pe un drum agricol din afara localității Smeeni, un tractor condus de un bărbat în vârstă de 58 de ani din Smeeni a intrat în coliziune cu un autoturism care circula pe drumul prioritar pe direcția Pogoanele către Buzău și la volanul căruia se afla un șofer în vârstă de 55 de ani, din Gălbinași.

Accidentul s-a soldat cu rănirea pasagerului utilajului agricol, un bărbat de 28 de ani, din Smeeni, cu rănirea conducătorul autoturismului și a pasagerului său, un bărbat de 38 de ani, din Pogoanele, toți fiind preluați de ambulanță pentru îngrijiri medicale.

Traficul este încă blocat la acest moment.

În cauză se va întocmi dosar penal iar polițiștii continuă cercetările.

UPDATE #1

Circulația este întreruptă pe DN 2C Buzău-Slobozia, între localitățile Moisica și Pogoanele, județul Buzău, după ce a avut loc o coliziune între un autoturism și un tractor încărcat cu baloți. 

Impactul s-a soldat cu 4 persoane rănite, dintre care două sunt rănite grav, inconștiente, transportate la spital.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%