Trei argumente pentru a vizita Bisoca pe 21 august

Iulie 30 06:55 2022 by buzaulinreportaje.ro

Adie vânt blând peste coamele Bisocii îmbrăcată deja de sărbătoare: albăstrele mii au cusut mantie ce bate înspre mov pe toate poienile și acum se ridică pe vârfuri cât să depășească înălțimea ciulinilor care și-au agonisit plenitudinea fix la sfârșit de iulie. Mai jos, varietatea fantatastică de flori scoate dintr-ales o galbenă domniță aflată parcă la primul dans cu vântul îmbătrânit de căldura ce-o poartă. A uitat să fie rece și duce de colo-colo, printre poieni și oameni la coasă, câte 35-36 de grade Celsius o dată, dacă nu cumva și mai mult, semn că Bunul ne dă lecție după lecție chiar și aici, unde munții cei mai înalți și locuiți din județul Buzău adăpostesc oameni și casele lor. În amestecul acesta fantastic de flori și un dram de vânt apar ici-colo vaci ce se-agită după fiecare pișcătură de tăuni. Câteva curajoase și-au pus capul pe iarbă și-au luat muștele la bătaie cu coada. Au spor, dar nu și odihnă deplină. E împărăția lor și le e bine aici!, scrie buzaulinreportaje.ro.

Bisoca lui Vlahuță apărea în 1964 în România pitoarească  a fi măreață! La fel și azi! Poate acum este și dorită! Mai dorită decât atunci, dorită de străinii de meleag!

Haideți! Să urcăm spre Bisoca în căutarea celor trei argumente care să  ne păstreze nouă intactă dorința de a fi pe 21 august 2022 în rezervația de pin de la Lacurile, iar pe a dumneavoastră să vă ajute să decideți să mergeți spre locuri minunate ale județului Buzău!

Rezervația Lacurile este pare componentă dintr-un sat aparte al comunei, binecuvântat cu o pădure de pin, unicat în partea aceasta de Românie.

Aici, lângă falnicii ce-și urcă demnitatea și până la 50 de metri deasupra pământului și care bat ba în galben-cenușiu, ba în roșu-cărămiziu se va juca după doi ani de pandemie de COVID-19, dar și după ce o vijelie năprasnică a doborât o parte din ea. AICI  și AICI  aveți informațiile de la acel moment astfel încât să vă dați seama cât de important este să luați parte la hora bisocenilor de la Lacurile, din 21 august ș numită PE PLAIURI BISOCENE, sărbătoarea comunei buzoiene cu zonă alpină locuită – Bisoca.

VASTE POIENI MONTANE

Și nu se supără localnicii dacă vă așezați spre odihnire pe vreuna dintre poienile ce-și întind mantia când proaspăt cosită, când cu clădărie de flori. Fac fân muntenii de la Bisoca și este larmă zlele acestea pe coamele montane. Nu au renunțat la îndeletnicirea aceassta în totalitate pentru că sunt încă destui crescători de animale, mai ales de oi și de vaci, sus, Între Râmnice. Pasul călătorului trebuie să știe că a călcat deja într-un sit de importanță comunitară (SCI – ROSCI009, din 2007) instituit prin Ordinul Ministerului Mediului și Dezvoltării Durabile nr. 1964 din 13 decembrie 2007 ca parte a rețelei ecologice europene Natura 2000. 1.163 de hectare încă dețin  floră spontană pentru care europenii ar fi veșnic invidioși de-ar ajunge să o admire.

Speciile faunistice și floristice de la Bisoca sunt trecute în anexa I-a a Directivei Consiliului European 2/43/CE din 21 mai 1992 privind conservarea habitatelor naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică, altele sunt endemice. Bisocenii au pe poieni capul-șarpelui, clopoțel de munte, clopoțel cu frunze de crin, coșaci, albăstriță, dioc, fierea-pământului, degețel, fratele priboiului, anghinarea oilor, gizdei, nalbă moșată, cimbrișor, morcov sălbatic, busuioc sălbatic, mălaiul cucului sau golomăț. Pe toate le descoperiți dac vă luați la dumneavoastră doar TIMP!

Morcov sălbatic

Dacă ar fi ca eu, călător prin aceste locuri să vă propun traseul v-aș recomanda să porniți pe lângă releul din comună și să vă opriți tocmai pe culmile dinpre Vrancea.  

2. EVENIMENTUL ARE LOC ÎN REZERVAȚIA DE PIN

Pentru oamenii locului este cel mai așteptat moment după anii dificili din pandemia de nou coronavirus care i-au ținut departe de unica ocazie de a coborî în rezervația de la Lacurile, spune primarul comunei Florin Stemate care a demarat deja pregătirea pentru eveniment împreună cu conducerea locală.

Pe plaiuri bisocene, ediția 2019

Probabil că este și cel mai frumos cadru  natural în care are loc un astfel de eveniment într-o comună a județului Buzău.

Bisocenii știu deja că pe 21 august se vor întâlni văr bisocean cu văr lopătărean, ba și dinspre Gura Teghii, de pe Jitiile vrâncene ori de la Rm. Sărat vin la...

Citește articolul integral pe buzaulinreportaje.ro.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%