Trecerile de pietoni de la Kaufland, tot mai periculoase

August 20 16:44 2017 by opiniabuzau

Încă un accident pe o trecere de pietoni din zona Kaufland. O femeie în vârstă de 62 de ani a fost lovită duminică după-amiază de o mașină exact cât traversa strada pe zebră. Șoferul, un buzoian în vârstă de 76 de ani, a observat-o prea târziu și nu a mai putut evita impactul deși a frânat o distanță considerabilă. Buzoianul conducea un autoturism Opel pe banda a doua în momentul în care a acroșat-o, pe trecerea de pietoni, pe femeia care în urma impactului a fost proiectată pe asfalt. Din fericire, rănile suferite nu sunt grave, având leziuni în zona membrelor inferioare, victima fiind preluată conștientă și transportată cu o ambulanță la spital. Fiica femeii, care o însoțea, a reușit să se salveze la timp. Accidentul de astăzi este al doilea eveniment rutier înregistrat în decurs de nicio săptămână pe o trecere de pietoni din zona Kaufland. Miercuri, o femeie de 51 de ani a fost accidentată grav pe trecerea de pietoni situată la o sută de metri mai în față de un tânăr de 23 de ani care conducea cu viteză dinspre Bulevardul Unirii.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%