TRAVERSARE FĂRĂ RISC. CUM VA ARĂTA PASAJUL SUBTERAN DE PE UNIRII

Construit cu mulţi ani în urmă, pasajul pietonal subteran de pe bulevardul Unirii a fost închis ca urmare a unor litigii. În ianuarie, anul trecut, una dintre căile de acces a fost redeschisă pentru a se putea alcătui proiectul de reabilitare. Dacă va primi aviz favorabil de la consilierii municipali, pasajul ar putea fi inaugurat în această vară.
Printre proiectele care vor fi supuse aprobării consilierilor municipali în şedinţa de miercuri se numără şi cel al pasajului pietonal subteran de pe bulevardul Unirii.
Una dintre gurile de acces ale pasajului a fost decopertată în ianuarie 2018 pentru a se putea constata starea lui şi pentru a se putea alcătui proiectul de reabilitare.
Intenţia edililor a fost accea de a-l repune în circuitul pietonal cât mai repede dar, din cauza unor probleme obiective, pasajul se află în aceeaşi stare ca şi anul trecut.
După ce va trece prin Consiliul Local Municipal, în cazul în care va fi aprobat, proiectul va fi pus în aplicare în cel mai scurt timp.
Deja a fost concepută o primă viziune a modului în care va arăta viitoare construcţie a pasajului pietonal.
Zonele de acces în pasaj vor fi acoperite cu construcţii transparente, care nu vor afecta vizual clădirea Catedralei Municipale.
În vara acestui an, edilii cred că vor putea tăia panglica inaugurală şi că buzoienii vor putea traversa bulevardul Unirii în deplină siguranţă pentru a merge la biserică. (Corneliu Floriceanu)
Sursa: campusbuzau.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|