TRANSPORT PUBLIC CU CARDUL. MIJLOACELE AUTO TRANS BUS SUNT DOTATE CU VALIDATOARE

Septembrie 4 22:34 2019 by campusbuzau.ro

Buzăul a intrat în rândul primelor oraşe din ţară care introduc plata cu cardul contactless în mijloacele de transport public. Noua metodă de plată a călătoriilor cu Trans Bus-ul va funcţiona în paralel cu celelalte metode clasice, aflate deja în uz.

Este acceptat orice tip de card Visa Mastercard iar modalitatea de plată este extrem de simplă şi se face direct la terminalele montate în mijloacele de transport.

Achitarea costului călătoriei se poate face şi cu telefonul sau cu ajutorul ceasurilor inteligente

În fiecare mijloc de transport în comun sunt montate validatoare, atât cu preţuri fixe, cât şi cu tarife variabile, in funcţie de distanţa călătoriei, dar şi plăcuţe cu instrucţiunile de folosire a terminalelor.

Cel mai mic preţ pentru o călătorie este de 2 lei în municipiul Buzău, iar cel mai mare este de 5 lei, până în localitatea Călţuna. (Corneliu Floriceanu)


Sursa: campusbuzau.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%