Trans Bus se va extinde în afara orașului și anul viitor

Octombrie 9 07:55 2018 by buzaumedia.ro

Până la finalul acestui an, aproape toate primăriile din județul Buzău vor adera la Asociația de Dezvoltare Intercomunitară. Asta înseamnă că de anul viitor, foarte probabil din primăvară, autobuzele Trans Bus își vor extinde liniile și în alte comune. Reprezentanții unităților administrativ teritoriale și-au exprimat dorința de a avea transport public local cu operatorul regional Trans Bus Buzău. Vorbim aici despre comunele Costești, Gherăseni, Vernești, Berca și Cernătești. ,,Asociația de Dezvoltare Intercomunitară se va extinde cu siguranță până la sfârșitul anului 2018. Cred că până atunci, se va da o formă finală a Asociației, prin aderarea altor UAT-uri. Vor intra Costești, Gherăseni, Vernești, Berca, o să analizăm și cu Cernăteștiul – ei au deja hotărâre deja de aderare-, alături de cele care au deja hotărâri de aderare în ADI. Vorbim aici de Stâlpu, de Merei, de Țintești, de Smeeni. Astfel, eu cred că, în acest mod, putem spune că Trans Bus operează pe toate direcțiile care ies din Buzău – Nord-Est, Nord-Sud, Sud-Est. Mai rămâne doar Poșta Câlnău. Deci, în urma discuțiilor la care am participat, la sfârșitul anului vom avea o formă finală a ADI-ului. Ne va mai trebui capacitate să operăm în toate aceste zone și vom mai face probabil achiziții de autobuze”, a menționat în exclusivitate pentru Buzăumedia, directorul Trans Bus, Gică Toader.


Sursa: buzaumedia.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%