Tragedie! A murit la doar 37 de ani dr. Adrian Negoiță, șeful Secției de Cardiologie de la Spitalul Județean

Iunie 24 10:18 2017 by buzoieniiro
Doliu în lumea mediicală buzoiană. Aseară, în jurul orei 21.00, a decedat la doar 37 de ani dr. Negoiță Mihai Adrian șeful secției de cardiologie de la Spitalul Județean Buzău. Decesul a survenit în vecinătatea casei de vacanță pe care acesta o avea în satul Vadu Oii, comuna Gura Teghii, mai sus de Varlaam. Se afla acolo pentru a petrece ziua de naștere alături de mai mulți prieteni. Ziua sa fusese, dar atunci nu putuseră să ajungă mai mulți colegi medici din București, și s-a hotârât a se face petrecerea aseară. Nu se știe încă exact cauza decesului, deocamdată făcându-se supoziții între infarct, accident sau chiar crimă. Cert e că acesta a fost găsit într-un șanț cu mai multe lovituri la cap, într-o baltă de sânge. La fața locului a ajuns o ambulanță de la Nehoiu, s-a intenționat inclusiv aducerea unui elicopter, dar s-a renunțat întrucât se produsese deja decesul. Până în acest moment nici poliția nu a ajuns la fața locului. Poliția din Nehoiu, așteaptă venirea de la Buzău a echipei de cruiminaliști, pentru amerge împreună întrucât criminaliștii nu știu exact unde să ajungă. Dincolo de Varlaam înspre Vadu Oii nu mai există semnal la telefoanele mobile. Dr. Adrian Negoiță este fiul medicului Adriana Negoiță, de asemenea cardiolog la Spitalul Județean. Tatăl său este profesor de matematică. Mai avea un frate Dan Mircea Negoiță, tot medic, dar care se ocupă de comercializarea de aparatură medicală. Soția sa era tot medic, originară din Galați. Lasă în urmă două fetițe mici, durerea familiei și a cunoscuților, dar și un spital mai sărac în specialiști. Gheorghe Băcneanu, primar Gura Teghii: „Am ținut legătura cu ISU Buzău, pregătisem locul de aterizare al elicopterului lângă Cabana Silvică de acolo. Vorbisem inclusiv cu câțiva săteni să facă un foc mare pentru a vedea cei din elicopter unde să aterizeze. Dar, apoi, m-au sunat de la ISU că nu mai e nevoie pentru că a murit. Știu că acolo e casa de vacanță a familiei, nu se ajunge greu, e chiar la drum” Vom reveni. Despre valoarea medicului buzoian a scris Opinia în urmă cu un an. Elocvente sunt comentariile de la acel articol: În curând, buzoienii cu afec­țiuni cardiace vor avea la dispoziție angiograful din dota­rea Spitalului Județean de Urgență, un aparat performant cu care se vor efectua investigații radiologice pentru afec­țiuni coronariene.Deocamdată, un sigur medic are pregătirea corespunză­toare utilizării angiografului, respectiv dr. Adrian Negoiță, șeful Secției de Cardiologie a Spitalului Județean, alți doi medici urmând, la acest moment, o specializare în acest sens la București. Patulea: Dr. Adrian Negoita este un cardiolog de mana intai,de mare valoare profesionala si umana.Este o valoare nationala.Sa avem mare grija de el.Dumnezeu sa l ocroteasca. Vijdea Felicia: Da este adevarat ca Siptalul Buzau avea nevoie de un asemenea medic Este un exemplu de buna practica pentru toti medicii de la Buzau. Tanar implicat si foarte corect. Felicitari domnule DOCTOR!!!!!!! SULIMAN VALENTINA: Numai cuvinte de lauda pentru domnul Dr. Negoita Angiograf Aprilie 2017: Dr.Negoita Adrian este un adevarat exemplu pentru toti medicii din Romania .nu numai din Buzau.Profesionist,corect si uman.Dedicat meseriei cu o seriozitate rar intalnita si implicat 100% in vindecarea pacientilor Dlui .Multumiri din INIMA dle DOCTOR si felicitari !!! | Știri & Atitudine
Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%