Toma și Urbisul asfaltează geaba! O stradă făcută astă vară a fost spartă a doua oară în ultima săptămână. Iată cum arată acum!

Niște locatari de pe „Ciochinescu” se făleau astă vară că după treizeci de ani s-au reasfaltat carosabilul și trotuarele de pe strada lor.
Astăzi, bucuria lor s-a transformat în frustrare. La prânz au sunat în redacția buzoienii.ro.
„Tot noi suntem domnule Tereacă. Știm că v-am deranjat și zilele trecute. Dar, ăștia, au spart, iar strada noastră. Pe bune! Veniți încoa să vedeți. E chiar bătaie de joc. Strada asfaltată anul ăsta, plină deja de petice”, au spus oamenii.
După ce-au plecat muncitorii, în zona excavată a rămas așa cum se poate observa în fotografia alăturată.
Pentru că în perioada asta nu se mai poate turna asfalt, lucrătorii au fost de treabă și n-au lăsat zona acoperită doar cu balast, ci au pus șiște pavele.
Suprafața la care a lucrat zilele trecute echipa de la gaze arată, după peticire, în felul următor.
Concluzia e că, din păcate, în Buzău nu trebuie să te bucuri atunci când o stradă este asfaltată.
În câteva luni ea va fi din nou plină de petice și dâmburi din cauza lucrărilor de la gaze, electricitate, apă și canal.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|