Astăzi 23 noiembrie a fost o zi deosebită pentru comunitatea noastră buzoiană! Consiliul Local al Municipiului Buzău a aprobat în unanimitate acordarea titlurilor de cetățeni de onoare la șase buzoieni extraordinari!
Îi voi prezenta în ordine alfabetică:
1. Marius Andruh-academician-prezentat de dl Ionel Banu, directorul Colegiului Național B.P. Hașdeu- ca fiind cel de-al doilea absolvent de valoare al liceului Hașdeu după George Emil Palade, primul român laureat al premiului Nobel.
2. Florentina Ioniță-Radu- general de brigadă, conferențiar doctor, prima femeie comandant al Spitalului Militar Central.
3. Ovidiu George Ionescu- vicecampion european în 2018 la tenis de masă, membru al Clubului Sportiv Gloria Buzău, primul sportiv român care câștigă o medalie europeană la tenis de masă după 1960.
4. Carmen Orban-conferențiar doctor, managerul Spitalului Fundeni, cel mai mare din România.
5. Grigore (Greg) Scărlătoiu - diplomat, profesor, expert internațional în drepturile omului, cetățean american acum, cetățean de onoare al Seulului, capitala Coreii de Sud.
6. Călin Tătaru-profesor universitar doctor, celebru oftalmolog, fiul eminentului chirurg Petre Tătaru .
Azi, din cauza programului încărcat au fost prezenți doar doi dintre eroii noștri iar ceilalți patru mi-au promis că vor veni în curând în orașul pe care-l iubesc!
Să ne prețuim și să ne promovăm valorile pentru că numai așa putem progresa și ca oraș și ca nație!
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|