Toma: ,,Rezultatele din peste trei ani de muncă la Primărie mă motivează în mod extraordinar să continui”

Zi fastă, marți, pentru municipiul Buzău, când i-a fost alocată o sumă de peste 15 milioane de euro, din Fondul de Dezvoltare și Investiții, pentru lucrări de reparații la toate unitățile de învățământ preșcolar, școlar și liceal, precum și 1, 6 milioane de euro pentru reabilitarea celor trei paseje rutiere din zonele Marghiloman și Metalurgica. Motiv de mare bucurie pentru reprezentanții administrației publice municipale, care, astfel, văd degrevat bugetul local de o cheltuială importantă.
Primarul municipiului, Constantin Toma, a postat pe pagina sa oficială de Facebook, un text intitulat ,,Investiții pentru acel oraș pe care-l visăm, <Buzău- oraș magnet>, până în 2030!”, în care trece în revistă câteva dintre proiectele sale care urmează să demareze în perioada imediat următoare: ,,Iată că după acest eveniment istoric pentru Buzău și pentru România, obținerea unei Hotărâri de Guvern privind înființarea Băncii de Gene a României la Buzău, pe 17 septembrie 2019, prin alte două decizii guvernamentale, municipiul Buzău va primi peste 16,5 milioane de euro pentru reabilitarea integrală a tuturor școlilor și grădinițelor și pentru repararea celor trei poduri cu mari probleme. Mai adaug faptul că luni au mai fost semnate și contractele de reconstruire a stadionului de atletism și a celor trei străzi din centru: Bădulescu, Griviței și Oltețului. Iar miercuri s-a semnat și contractul de refacere și modernizare a Pasajului subteran de pe bulevardul Unirii, din dreptul Catedralei Sf. Sava! Menționez, de asemenea, că mai avem de finalizat prin asfaltare ultimile trei străzi de pământ din cele 56, găsite la intrarea în funcția de primar în iunie 2016. Se lucrează acum în forță atât la reabilitarea totală a clădirilor Colegiului Național Mihai Eminescu, dar și la viitoarea locație a Primăriei, pe locul actualului Bazar. Reamintesc cu mare plăcere că s-a semnat de curând și contractul pentru realizarea primului proiect privind punerea din nou în valoare a ceea ce a însemnat Iazul Morilor în istoria Buzăului. Și pentru că a început școala, amintesc încă o dată că suntem primul oraș din România care, începând din 9 septembrie 2019, funcționează cu toate școlile digitalizate”, spune Toma.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|