TNL Buzău, în plin proces de reorganizare. Proiectele noii echipe de conducere pentru tinerii buzoieni

“Trebuie să pregătim generațiile viitoare pentru provocările societății în care vor trăi, să-i încurajăm să se dezvolte, să își construiască o gândire critică.” Sunt doar câteva dintre obiectivele activităților ce vor fi organizate în perioada imediat următoare de organizația de tineret a PNL Buzău. Recent aleasă președinte al Organizației Municipale a TNL Buzău, Andreea Petroșel a vorbit în direct, la Focus Tv, despre provocarea pe care o implică noua funcție dar și despre obiectivele pe care le are în acest mandat, scrie sansanews.ro.
“Am pornit pe acest drum pe care îl consider o provocare considerând că pe toți cei din TNL ne unește o perspectivă, care ne definește interesele și aspirațiile. M-am alăturat TNL datorită oamenilor care mi-au lansat invitația, oameni pe care îi apreciez și, pe măsură ce am activat în diverse grupuri de lucru la nivelul Organizației Municipale, am constatat că există o sumedenie de persoane dornice de muncă și capabile de performanță în toate domeniile, oameni pe care să mă bazez oricând și alături de care îmi propun să desfășor anumite proiecte care nu sunt destinate doar membrilor de partid.”
Chiar dacă va conduce o structură politică, Andreea Petroșel își propune ca alături de echipa sa să organizeze o serie de activități pentru și în care să fie implicați toți tinerii din oraș dar și din restul județului, indiferent dacă fac sau nu parte din organizație.
“Am organizat mai multe ședințe în grupuri de lucru și am constatat că...
Citește articolul integral pe sansanews.ro.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|