Teatrul G. Ciprian concureaza la Festivalul Dramaturgiei Romanesti Contemporane

Noiembrie 7 00:00 2017 by opiniabuzau

Prima ediţie a Festivalului Dramaturgiei Româneşti Contemporane, proiect finanţat de Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, reuneşte, în această săptămână, 16 spectacole de teatru, din 12 teatre din Bucureşti, din ţară şi Republica Moldova. La festivalul desfăşurat în perioada 6-12 noiembrie va participa şi Teatrul „G. Ciprian” cu spectacolul „Zăpezile de altă dată”, adaptare după Dumitru Solomon de Ilinca Stihi.

Producţia teatrului buzoian îi are în distribuţie pe Anca Sigartău, Cristi Iacob şi Constantin Cojocaru. Umor românesc de bună calitate, din rândul celor mai reuşite momente de televiziune sau a celebrei serii a BD-urilor, comedia „Zăpezile de altă­dată”, scrisă de Dumitru Solomon confirmă longevitatea râsului pe reţeta naţională. Odată intrat în eterna poveste a certurilor între îndrăgostiţi, fraternizând, după preferinţă, cu bărbatul pragmatic sau cu cu femeia care visează veşnic la romantism, singura provocare a spectatorului este să reziste cu sobrietate replicilor spumoase. Iar dacă la această noapte de pomină în doi se adaugă şi prezenţa insistentă a unui administrator de bloc insomniac, evenimentele în cascadă surprind până la lăsarea cortinei.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%