Tatăl Luizei Melencu a murit chiar în ajunul zilei de naştere al fiicei sale. „Îşi dorea mult să fie faţă-n faţă cu Dincă“

Claudiu Melencu, tatăl Luizei, una din victimele lui Gheorghe Dincă, a decedat marţi, 1 decembrie. Apropiaţii spun că problemele de sănătate pe care le avea s-au agravat şi mai mult după ce fiica sa a dispărut.
"Nici nu ştiţi cât suferea. Era distrus că nu poate afla adevărul, că nu ştie unde e copilul lui. El nu apărea des la televizor, încerca să afle singur ce s-a întâmplat. Era convins că Luiza a fost răpită, că este undeva, în afara ţării. Îşi dorea mult să fie faţă-n faţă cu Dincă, la proces. S-a stins cu gândul că nu ştie unde este fetiţa lui", au declarat prietenii bărbatului, scrie adevarul.ro.
Sora Luizei, Ionelia Roxana Melencu, a fost cea care a anunţat de pagina sa de socializare decesul tatălui. "Tati meu, ai plecat prea repede din lumea asta... de ce tati de m-ai lăsat, de ce doamne mi-ai luat ce aveam mai scump pe lumea asta. de ce pe tatal meu", a scris fiica lui Claudiu Melencu pe pagina sa de socializare. Apropiaţii mai spun că bărbatul a suferit mult şi atunci când procurorii ar fi lansat ipoteza că el nu ar fi tatăl biologic al Luizei. Zvonul a apărut după ce părinţilor tinerei dispărute li s-au prelevat probe ADN.
"Este o minciună! Cum pot să spună aşa ceva? Cât de nenorociţi pot să fie? Ce vor să facă? Lansează aceste zvonuri doar ca să ne terfelească. Luiza este fetiţa mea. Procurorii să-şi facă treaba, nu sunt puşi acolo să bârfească, sunt puşi acolo să afle adevărul. Să caute felete peste hotare, acolo sunt!", a declarat Claudiu Melencu la vremea respectivă.
Bărbatul urma să fie audiat în dosarul Caracal. El a fost ultimul om care a vorbit cu Luiza, în ziua dispariţiei. "M-a sunat chiar înainte de a lua ocazia. Luiza mi-a spus că fusese să scoată banii trimişi de mama ei din Anglia. A spus: te sun când ajung acasă, tati. Şi a urcat în blestemata aia de maşină. Nu m-a mai sunat niciodată”, a povestit Claudiu Melencu.
Luiza Melencu ar fi împlinit miercuri, 2 decembrie, 20 de ani. "La multi ani, Luiza, oriunde te-ai afla. Dor de tine, copilul meu", a scris pe pagina sa de socializare Monica Melencu.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|