Târg cu surprize. Căsuța lui Moș Crăciun e gata

Noiembrie 9 07:25 2022 by campusbuzau.ro

S-a pus prima ”cărămidă” la amenajarea Târgului de Crăciun și a Orășelului Copiilor. Căsuța lui Moș Crăciun e gata și se pregătește să-i întâmpine pe cei mici. Nu va fi patinoar, dar copiii se vor putea distra în zona de agrement iar cei mai mari, la spectacolele din fiecare weekend, scrie campusbuzau.ro.

Ca în fiecare an, buzoienii așteaptă cu nerăbdare să vadă cum vor arăta Târgul de Crăciun și Orășelul Copiilor.

Cu atât mai mult, cu cât decorul Crângului va aduce un plus de frumusețe, copiii buzoienilor, dar și părinții lor, se așteaptă la surprize frumoase din partea Primăriei, chiar dacă este o perioadă mai austeră.

Numele interpreților care vor fi capete de afiș nu pot fi încă dezvăluite, până la semnarea contractelor dar, cu siguranță, vor fi pe placul tuturor.

Moșul nu va mai pune cutii poștale anul acesta, dar copiii își vor putea compune și lăsa scrisorile la căsuța lui Moș Crăciun de la Obelisc.

Copiii vor avea și o zonă de divertisment, pregătită special pentru ei, unde se vor putea distra în voie, sub supravegherea celor mai mari.

Târgul de Crăciun și Orășelul Copiilor se vor deschide pe 1 decembrie, odată cu sărbătorirea Zilei Naționale și cu aprinderea luminilor festive, iar primul spectacol din Crâng va fi unul pe măsură.

Căsuța lui Moș Crăciun a fost deja construită și, după ce va fi montat și împodobit și pomul de Crăciun, va fi instalată și plasa de lumini iar pe alei vor răsuna colinde și cântece de iarnă.




Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%