Tânăra de 17 ani din jud. Buzău a murit după ce medicii i-au uitat pansamentele în abdomen, în timpul operației de cezariană

Noiembrie 15 13:06 2022 by buzau.net

Trei medici de la Spitalul Judeţean Focşani sunt cercetaţi de procurori, după ce o adolescentă de 17 ani a murit în urma unor complicaţii survenite după o naştere prin cezariană.

Catalina Elena Maria este din comuna Buda, jud. Buzău și se mutase recent în jud. Vrancea la prietenul ei. Familia tinerei îi acuză pe medici că i-au uitat pansamentele în corp, după operația de cezariană. Cătălina avea o viață înainte și abia ce învăța să se bucure de copilul ei. Născuse în luna aprilie, la Focșani, un băiețel perfect sănătos. Imediat după externare însă, a început să aibă dureri groaznice. Mai mult decât atât, a slăbit de abia se mai ținea pe picioare. 

”O să te faci bine, așa i s-a spus. La externare i-au dat o rețetă și i-au spus să nu alăpteze copilul. Știau ceva, ceva că au făcut”, povestește mama Cătălinei.  

Timp de trei luni, Cătălina a trăit cu o infecție puternică în corp. Abia când starea ei s-a degradat puternic, medicii au hotărât să intre cu ea în sala de operație. Într-o singură săptămână, copila a trecut prin trei intervenții. Însă la doar o zi după ultima, Cătălina a murit, scrie observatornews.ro.  

Poliţiştii din Vrancea au făcut șapte percheziţii, atât la Spitalul Județean din Focșani, cât şi la locuinţele unor persoane. Procurorii spun că medicii ar fi încercat să mușamalizeze tragedia. Aceștia ar fi întocmit chiar rapoarte false pentru a ascunde erorile din sala de operație.  

”S-a început urmărirea penală pentru ucidere din culpă, fals intelectual şi favorizarea făptuitorului. Au fost percheziții la locuințele unor medici, asistente și la sediul spitalului Focșani”, spune procurorul Ionuț Dâmbă, PJ Focșani.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%