Tânăr șofer, accident cu BMW-ul | Bărbatul a decedat

August 24 10:03 2018 by reporterbuzoian.ro

Accident soldat cu moartea unei persoane în comuna Cochirleanca din județul Buzău. Un tânăr din localitate este cercetat de poliție după ce a lovit cu mașina un consătean în vârstă de 68 de ani în seara zilei de Sfânta Maria. După mai multe zile de suferință, victima a decedat.

Accidentul despre care a scris, la momentul respectiv, doar Buzău.net s-a produs în seara de Sfânta Maria, în jurul orei 22:30. Tot ce a reușit să afle presa a fost că accidentul l-a avut drept protagonist pe un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitate, care circula cu BMW-ul său pe drumul județean în momentul în care l-a acroșat pe sexagenarul ce încerca să traverseze prin loc nepermis.

În urma impactului, pietonul a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Buzău pentru investigații. Medicii au stabilit că, în momentul producerii impactului, victima se afla sub influența băuturilor alcoolice. Câteva zile mai târziu, bărbatul a decedat din cauza rănilor suferite.

Aflat în stare de libertate, șoferul care l-a lovit pe bărbat le-ar fi povestit tuturor că se deplasa cu numai 30 de kilometri la oră în momentul producerii impactului. Polițiștii desfășoară cercetări pentru a stabili cu exactitate condițiile producerii accidentului, însă, indiferent de viteza pe care ar fi avut-o tânărul, vina aparține decedatului, care se deplasa prin loc nepermis.


Sursa: reporterbuzoian.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%