Tânăr de 26 ani lăsat fără permis de polițiști | Rula pe DN2E85 cu 176 km/h

În ultimele 24 de ore, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Buzău au continuat activităţile de combatere a indisciplinei în trafic, ca urmare a neregulilor constatate fiind aplicate 187 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de peste 59.000 de lei.
Poliţiştii au acționat ieri, pe principalele drumuri naţionale şi judeţene, dar şi pe raza municipiilor şi oraşelor din judeţ, pentru prevenirea principalelor cauze ale accidentelor.
Pe durata acţiunii, au fost aplicate 83 de sancţiuni contravenţionale nerespectarea limitelor maxime admise de viteză, iar împotriva a 9 conducători auto s-a măsurat complementară a reţinerii permisului de conducere pentru următoarele 90 de zile.
Cu cea mai mare viteză – 176 km/h – a fost înregistrat autovehiculul unui tânăr de 26 de ani, din Buzău, ce rula pe DN2E85 în afara localității Costești.
Poliţiştii au mai aplicat sancţiuni contravenţionale pentru conducerea autovehiculelor cu diferite defecţiuni tehnice(15), pentru neportul centurii de siguranţă (27), dar şi pentru alte abateri în trafic(30).
Poliţiştii au mai reţinut alte 10 permise de conducere pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului și pentru nerespectarea priorității de trecere.
De asemenea, polițiștii au întocmit 3 dosare penale pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice și conducerea unui vehicul neînmatriculat.
Unul dintre dosarele pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului a fost întocmit unui şofer de 52 de ani, din Râmnicu Sărat. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 1,34 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Conducătorul auto a fost condus la spital unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
RECOMANDĂRI IN ATENȚIA CONDUCĂTORILOR AUTO:
Neadaptarea vitezei la condițiile de drum reprezintă una dintre principalele cauze generatoare de evenimente rutiere!
• Adaptaţi permanent viteza de deplasare la particularităţile de drum și de trafic!
• Nu vă angajaţi în efectuarea de depăşiri neregulamentare!
• Folosiţi corect luminile, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte, ploaie abundentă!
• Respectaţi normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau alte vehicule!
• Folosiţi centura de siguranţă – vă poate salva viaţa în caz de accident;
• Nu conduceţi sub influenţa băuturilor alcoolice;
• Nu conduceţi dacă vă simţiţi obosiţi! Planificaţi-vă în aşa fel călătoriile, încât să nu parcurgeţi într-o zi mai mult de 300 de kilometri.
• Este chiar indicat să opriţi din când în când, pe parcursul traseului, pentru a vă destinde şi a vă reface forţele!
• Acordaţi un plus de atenţie conducerii prin intersecţiile nedirijate, la depăşirea mijloacele de transport în comun sau a altor autovehicule, vitezei cu care rulaţi, pentru a putea în orice moment manevra şi opri în deplină siguranţă autoturismul, dacă situaţia o impune!
Numai respectând regulile de circulaţie, putem avea un trafic rutier în siguranţă!
|