Biroul Permanent al Organizației municipale a PNL Buzău s-a reunit, astăzi, pentru prima ședință din acest an. S-au discutat mai multe chestiuni, dar cel mai important punct pe ordinea de zi a fost desemnarea candidatului PNL la funcția de primar al municipiului Buzău. Președintele organizației municipale a PNL Buzău, Constantin Ionescu, a fost desemnat drept candidat la funcția de primar al municipiului Buzău din partea PNL. Sursele noastre spun că Ionescu a primit votul tuturor celor prezenți la ședință.
Trebuie spus însă că, de cealaltă parte, președintele organizației județene a PNL Buzău, Cristinel Romanescu nu susține sub nicio formă pretențiile organizației municipale, de a desemna candidatul și a promis încă dinainte de Sărbători că desemnarea candidatului se va realiza în urma unui sondaj de opinie menit să releve șansele reale ale candidatului liberal în fața lui Constantin Toma, actualul primar al orașului, deocamdată favorit în cursa respectivă.
De altfel, cel puțin numele a două persoane cu notorietate la nivelul municipiului Buzău și chiar în administrație, sunt vehiculate în ultima perioadă ca posibile candidate la cea mai înaltă funcție din Palatul Comunal , din partea PNL. Cert este că mișcarea de astăzi a liberalilor care îl au în frunte pe Constantin Ionescu nu va rămâne cu siguranță bătută în cuie ci este mai curând semnalul unui război care se va declanșa cât de curând la PNL Buzău.
Vom reveni!
Sursa: gazetabuzoiana.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|