Suceava: Live pe Facebook la 250 de kilometri pe oră. Olt: Şofer băut făcea live pe Facebook, doi morți

Potrivit purtătorului de cuvânt al ISU Olt, Alin Băsăşteanu, în accidentul produs în Slătioara,Olt au murit şoferul unui autoturism şi pasagerul din cealaltă maşină.
„Victimele aflate în stop cardio-respirator nu au răspuns manevrelor de resuscitare şi au fost declarate decedate. Este vorba de o femeie în vârstă de 34 de ani, pasageră într-unul dintre autoturisme, şi un bărbat, de 48 de ani, şofer al celuilalt autoturism. Şoferul autoturismului în care se afla femeia nu prezintă urme de traumă, iar pasagerul din acelaşi autoturism a fost transportat la UPU Slatina, conştient, cu traumatism toracic şi traumatism membrul superior”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Olt, sublocotenentul Alin Băsăşteanu.
In urma cu doua zile live-ul pe Facebook a facut din nou victime la volan. Doi tineri din Suceava au făcut Live pe Facebook la 250 de kilometri pe oră și au provocat un accident care putea să-i coste viața pe amândoi. Șoferul, un tânăr de 21 de ani, a ajuns în comă la spital, după ce a zburat de pe șosea, a lovit acoperișul unei case, s-a dat peste cap cu mașina în aer, s-a ciocnit de o altă casă și apoi s-a prăbușit într-o curte. Accidentul este filmat chiar de cei doi tineri din maşină. Autoturismul ar fi fost condus cu viteză pe o şoseaua udă. Martorii le-au povestit anchetatorilor că cei doi prieteni ar fi fost atenţi la un live pe care îl făceau pe Facebook exact înainte de producerea accidentului.
În luna mai, nouă români au murit în Ungaria, accidentul fiind transmis live pe Facebook chiar șoferul microbuzului în care se aflau.
Live-ul pe Facebook în timpul condusului va fi sancționat cu suspendarea permisului de conducere pentru 90 de zile și puncte penalizare. Proiectul de lege semnat de deputatul PMP Petru Movilă a fost depus în Parlament.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|