Structura rețelei de învățământ special la nivelul județului Buzău, pentru viitorul an școlar

Numărul de clase și de grupe din cadrul unităților speciale de învătămând care funcționează pe raza județului, a fost aprobat astăzi, în ședința ordinară a Consiliului Județean.
În această dimineață a avut loc ședința ordinară pe luna ianuarie a Consiliului Județean Buzău, care a avut pe ordinea de zi și un proiect vizând aprobarea rețelei școlare a învățământului special din județ, pentru anul școlar 2021-2022. În județul Buzău funcționează patru astfel de unități de învățământ special, dintre care trei în municipiul Buzău și unul la Râmnicu Sărat. Este vorba de cele două licee speciale pentru deficienții de vedere și deficienții de auz, ambele în municipiul Buzău, precum și de centrele de educație incluzivă din Buzău și Râmnicu Sărat. Proiectul, care a fost aprobat azi cu unanimitate de voturi, a fost întocmit în urma consultării cu reprezentanții celor patru școli speciale, iar următorul pas, după adoptarea hotărârii, este trimiterea unei solicitări din partea administrației județene, către Ministerul Educației, care trebuie să avizeze cifrele de școlarizare pentru viitorul an de învățământ.
La nivelul județului, în anul școlar 2021-2022, în cele patru unități de învățământ special vor fi pregătiți 651 de elevi, de la preșcolari, până la cei din clasele postliceale și învățământul profesional.
Dintre aceștia, 125 sunt elevi cu deficiente de vedere care vor învăța în 19 clase sau... [Citește articolul integral pe sanatateabuzoiana.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|