Știți câte treceri de pietoni sunt pe Bd. Spiru Haret ? Ar mai trebui eliminate din ele ?

Decembrie 15 10:04 2017 by buzoieniiro

Un șofer din Buzău îi cere primarului reducerea numărului de treceri de pietoni de pe Spiru Haret.

Acest bulevard are de la un capăt la altul fix 900 de metri. Pe această lungime pot fi numărate nu mai puțin de OPT treceri de pietoni (vezi mai jos pozele tuturor).

Ceea ce înseamnă o zebră la fiecare 112 metri.

1 – intersecție Bd. Mareșal Averescu

2 – stație de autobuz (centrală RAM)

3 – Școala nr. 15

4 – CSȘ (intersecție cu Ciochinescu)

5 – Liceul Pedagogic

6 – Romantic Caffe

7 – Parc Prefectură (Pizzeria La Curtea Veche)

8 – intersecție cu Bd. Nicolae Bălcescu

„Domnule Primar, în calitate de șofer al acestui oraș, am rugămintea să analizați puțin Bd. Spiru Haret, care are nu mai puțin de 8 treceri de pietoni! Mi se par cam multe, ținând cont de lungimea acestei străzi, chiar dacă sunt 2 școli acolo. Totuși, 8 treceri de pietoni? Poate se gasește o soluție să le mai împuținați. Cred că astfel s-ar mai fluidiza și traficul pentru că acolo mai mult stai pe loc cu mașina, decât circuli”.

Șoferul buzoian consideră și că multitudinea de treceri de pietoni nu oferă mai multă siguranță pietonilor, ci dimpotrivă.

„Vom discuta saptamana viitoare in Comisia de Securitate Rutiera aceasta sesizare. Totusi, in afara de soferi in oras mai avem si pietoni. Vom vedea!”, a răspuns primarul C-tin Toma.

O trecere de pietoni care s-ar putea anula e fie cea de la Romantic Caffe, fie cea de la Pizzeria La Curtea Veche.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%