Știați că localitatea Râmnicelu (Buzău) are cea mai mare natalitate din județ? Primăria investește masiv în educație

Iunie 28 06:20 2020 by ramnicpress.ro

Comuna buzoiană Râmnicelu a cunoscut în ultima perioadă o expansiune notabilă la nivel județean, grație nenumăratelor investiții realizate în comună de către primărie. Pentru că edilul Stanciu Dumitru consideră că viitorul comunei este reprezentat de tineri, acesta a avut o permamentă implicare în domeniul educației, lucru dovedit și prin proiectele educaționale implementate în localitate.

Unul dintre proiectele importante pentru cei aproximativ 5200 de locuitori ai comunei este reabilitarea Grădiniței Nr.2 din Râmnicelu. Pentru edilul Stanciu a fost o adevărată provocare să reabiliteze obiectivul școlar din cauza nenumăratelor proceduri birocratice care au întârziat mai bine de 2 ani începerea lucrărilor, în condițiile în care documentația aferentă a fost depusă în anul 2015.

Grădinița este frecventată de aproxiamtiv 400 de copii din comună. Un lucru extrem de important referitor la comuna Râmnicelu este că aici există cea mai mar enatalitate la nivel de județ, având un total de aproape 5200 de localnici


Sursa: ramnicpress.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%