Ştefan Bănică şi Carmen Tănase vin la Buzău cu spectacolul „Jake şi femeile lui“ • Opinia Buzău

Aflat în turneu naţional încă de anul trecut cu spectacolul „Jake şi femeile lui”, Ştefan Bănică ajunge, luna aceasta, şi la Buzău, cu producţia regizată de Claudiu Goga. Spectacolul ce are la bază piesa renumitului Neil Simon se va juca pe scena din Sala Consiliului Judeţean Buzău, vineri, 16 martie, de la ora 19,30. Alături de îndrăgitul actor, din distribuţie fac parte actriţe de prim rang.
Ştefan Bănică dă viaţă unui nou personaj fascinant din galeria dramaturgului Neil Simon, Jake, singurul rol masculin din piesa „Jake şi femeile lui”. Piesa este regizată de Claudiu Goga, iar din distribuţie fac parte, Carmen Tănase, Anca Dumitra, Andreea Vasile, Luminiţa Erga, Ada Galeş, Diana Roman, Nadiana Sălăgean, Roberta Mitache, femeile care populează lumea reală şi imaginară a lui Jake.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|