Starea Civilă se mută în casă nouă. Unde și ce sumă scoate din bugetul local relocarea acestui serviciu

Serviciul de Stare Civilă din municipiul Buzău se va muta în casă nouă. Autoritățile locale vor să mute activitatea Stării Civile pentru a lăsa liber imobilul de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu unde ar urma să funcționeze un dispecerat ce va lua ființă odată cu implementarea sistemului inteligent de management al traficului. Pentru a permite amenajarea dispeceratului în această locație, Starea Civilă va fi mutată în fostul sediu al Companiei de Apă, de pe Bulevardul Unirii. Imobilul respectiv trebuie, însă, compartimentat și reabilitat.
Un proiect de hotărâre cu privire la modernizarea imobilului s-a aflat joi, 19 august, pe masa aleșilor locali municipali. Potrivit proiectului, lucrările care presupun amenajarea sediului Stării Civile dar și amenajarea a 6 locuințe sociale cu câte 2 și 4 camere, ar costa 3,6 milioane de lei. Un preț mult prea mare, spune consilierul local municipal USR- PLUS, Irinel Cîrstea, care consideră că investiția într-un spațiu nou ar fi fost mult mai oportună.
“După ce ați retras acest proiect acum câteva luni de zile, văd că ați revenit, puțin îmbunătățit, cu o sumă mai mică ce-i drept, dar cu o poveste frumoasă. Vreți să mutați Starea Civilă în fostele sedii ale Companiei de Apă, cu un cost de 427 000 de euro doar renovarea, iar, în total, preț achiziții și pentru renovare pentru sediul Stării Civile, 735 000 de euro. Cu această suma puteați... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|