Spre deosebire de predecesorul său, Toma și-a ținut cuvântul dat față de eroii neamului

Mai 31
14:35
2017
by buzoieniiro
Monumentul Eroilor sau „Domul”, cum i se mai spune, din Cimitirul Eroilor, e de vreo cinci ani într-o stare critică. Din coloane, dar și din cele două bolți s-au desprins constant bucăți de zidărie, iar coloanele s-au crăpat din ce în ce mai mult. Specialiștii au avertizat de mai mulți ani asupra pericolului prăbușirii în cazul în care nu se va interveni pentru consolidare. Subsemnatul a scris despre acest subiect încă din urmă cu cinci ani, însă vechea administrație, fie n-a fost interesată de subiect, fie a considerat că sunt prea mari cheltuielile de refacere. Astfel că degradarea a continuat, iar pentru a nu se ajunge la rănirea vreunui trecător sau vizitator s-a trecut în urmă cu doi ani la împrejmuirea monumentului. În campania electorală precedentă, primarului Toma i s-a prezentat acest caz și, la momentul respectiv, a promis că va aloca fonduri pentru refacerea lui. În premieră, astăzi, muncitori au început să lucreze efectiv la monument. „Vor lucra două firme diferite. Noi ne ocupăm doar de refacerea pardoselii și de întărirea coloanelor. O altă firmă se va ocupa de cele două bolți din care se desprinde zidăria”, ne-a declarat azi șeful de echipă. Din cauza pericolului, de trei ani, ceremoniile de „Ziua Eroilor”, nu s-au mai ținut în cimitirul eroilor și au fost mutate în parcul de la Integral. Săptămâna trecută, cu prilejul acestui eveniment, primarul Toma a precizat: „Lucrările costă în jur de 1,8 miliarde de lei vechi. Din câte am înțeles vor dura aproape 5 luni. Noi, de la primărie, ne-a ținut față de promisiunea făcută militarilor buzoieni, am alocat banii necesari reparațiilor. Anul viitor ceremonia se va ține la locul tradițional”. Monumentul a fost ridicat între 1930 și 1932 în memoria soldaților români căzuți în primul război mondial. Dedesubt se află un osuar unde se află îngropați aproape opt mii de soldați români. Așteptăm idei/sesizări/ponturi pentru articole pozitive/negative la telefon/SMS 0721.540.938, pe e-mail la aurastereaca@gmail.com sau la facebook.com/auras.tereaca. | Știri & Atitudine
Citește mai mult ...
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|