Speriați de incendiu, 30 de buzoieni s-au autoevacuat din blocul în care locuiau

Ultima zi din an a fost una înspăimântătoare pentru locatarii unui bloc P+1 dintr-un bloc din localitatea Berca. Ei au trăit în această dimineață o spaimă cumplită deoarece s-au trezit înecați de fum și au fost cuprinși de spaimă din cauza unui incendiu care se manifesta la acoperișul clădirii. Până la sosirea pompierilor, cele 30 de persoane din bloc au reușit să se autoevacueze, astfel că atunci când salvatorii au ajuns la fața locului au intervenit imediat pentru localizarea și stingerea incendiului. La fața locului s-au deplasat echipaje de pompieri de la ISU Buzău, cu două autospeciale, și un echipaj de la OMV Petrom. Ei au intervenit în această dimineață, în jurul orei 7.30 pentru stingerea acestui incendiu izbucnit într-o garsonieră din localitatea Berca, într-un bloc P+1. Potrivit informațiilor furnizate de purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, ofițer George Crețu, incendiul s-a manifestat pe o suprafață de 20 metri pătrați în interiorul clădirii și 30 metri pătrați la acoperișul blocului. La această oră incendiul a fost lichidat și se încearcă stabilirea cauzelor care au condus la declanșarea incendiului.
Sursa: opiniabuzau
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|