SMEENI, localitate păstrătoare și iubitoare de traditii și frumos (FOTO)

Iunie 7 19:19 2019 by buzau.net

Școala Gimnazială Smeeni a organizat alături de Primăria comunei Smeeni și Inspectoratul Școlar Județean Buzău Simpozionul omagiu „Adela Petre – Tradiții populare românești”, ediția a XI-a. Căminul Cultural al comunei a fost meticulos gătit în straie de sărbătoare ca să găzduiască mulțimea de participanți și spectatori.

Organizatorii au îmbrăcat pereții în cuverturi și țesături tradiționale, spice de grâu, maci și opinci și au expus icoane pe sticlă, obiecte de artizanat și tot felul de minuni moștenite din bătrâni. La acest simpozion județean au participat cu referate și prezentări mai multe școli din județ și din țară, iar preșcolarii și școlarii Școlii Gimnaziale Smeeni au realizat în cadrul atelierelor opinci, desene pe farfurii și figurine, linguri pictate, împletituri din pănuși, bijuterii din plastilină, țesături.

Meșterul popular Mușat Doina le-a arătat tinerilor interesați cum să realizeze opinci. Munca și entuziasmul tuturor a fost dublat de programul artistic. Astfel, atmosfera a fost întreținută de Grupul Veselia, Grupul de dansuri Florile Călmățuiului, Ansamblul de dansuri Sânzienele și solistele Diana Velicu, Daria Anghelache, Georgiana Davidoiu, Ana Alecu, Sandra Cristea, Mădălina Comșa și Ramona Dumitru. Coordonatorii grupurilor Diana Ioniță și Marius Enache, coordonatorul de proiect Gheorghe Cristina, cadrele didactice, doamna Director a Școlii Gimnaziale Smeeni Stănescu Daniela, doamna Director Cultural al comunei Smeeni Stănescu Georgiana, și domnul primar Ion Andrei mulțumesc tuturor participanților și vă invită în număr cât mai mare la următoarele ediții!




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%