Cristina Ştefan este o scriitoare băcăuană. S-a născut, la data de 30 martie 1957, în oraşul lui Bacovia. A absolvit, în anul 1980 Facultatea de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „A.I. Cuza” din Iaşi, în urma căreia a devenit economist, ulterior expert contabil. Are studii postuniversitare în management la Universitatea din Dublin, Irlanda.
A debutat în anul 2009 cu volumul de versuri „În umbra lui Sisif”, după care a mai publicat 21 de cărţi de versuri, proză, recenzii şi o monografie, din care două în colaborare cu Adrian Graunfels, scriitor israelian de origine română. Cristina Ştefan s-a întrecut pe sine, cred că şi pe alţii, editând ani la rând, (din 2011 până în 2015) şi câte trei cărţi pe an. Din cele publicate amintesc câteva titluri: „Călătorie pe un ciob de stea” (versuri, 2010), „Cazier incomplet” (versuri, 2011), „Dimineaţa altfel” (proză, 2011), „Locuri şi umbre” (versuri, 2012), „Punct şi de la capăt” (versuri, 2014), „10 zile din martie” (versuri, 2015) şi „Rostul unei crengi de brad” (versuri, 2017).
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|