Este unul dintre cei mai importanţi cărturari al acestor vremuri ce trăieşte în provincie, fiind profesor la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balş” din Adjud. S-a născut pe 15 noiembrie 1955 la Gura Humorului, într-o veche familie cu adânci rădăcini bucovinene. A urmat Facultatea de Filologie a Universităţii „Al. I. Cuza” din Iaşi, promoţia 1978, iar în anul 1997 obţine titlul de doctor în ştiinţe filologice cu lucrarea „Spirit şi Logos, în poezia eminesciană”.
A publicat şi publică mult, nu mai mult decât studiază. Este recunoscut ca un apreciat poet, eseist, publicist, prozator, istoric şi critic literar. A scris şi editat peste 15 cărţi, greutatea cea mai mare, valoric vorbind, fiind cele de critică/hermeneutică. Este prezent în peste şapte antologii, unele în ediţie bilingvă.
În anul 1999 fondează şi devine redactor coordonator al revistei bianuale „CONTRAATAC – revistă de educaţie, cultură şi literatură, pentru elevi şi profesori – îndreptată împotriva prostului-gust, imposturii şi agresiunii imoral-artistice”. Revistele literare importante din ţară, dar şi ale românilor din diaspora, se întrec în a obţine articole şi materiale de la Adrian Botez. Lucrările sale au primit confirmarea valorii prin numeroase premii obţinute.
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|