Si in Baragan se poate trai 100 de ani!

De-un cot s-a ridicat astazi soarele pe cer si arunca bucurie peste oamenii campiei. Nu simt tristete. Tocmai de aceea, astazi scriu cu condescendenta. Imi ridic din cand in cand fruntea sa vad veterana, manoasa, atat de buna campie care are grija de atatea zeci de mii de buzoieni. Imi apare frageda, gata sa primeasca oamenii care ii sunt tovarasi de munca peste an. Le sta la picioare si ii obliga sa nu o lase singura in bataia vantului de Baragan. Nu zaresc ciulini in partea aceasta de judet, semn ca oamenii isi aduc  prinosul si muncesc! Nu si-ar lasa ei Baraganul nelucrat pentru ca el e cel care le da si boabe, dar si viata! De-a stanga si de-a dreapta unui drum national care intra pana in inima Brailei stau de veghe loturi surde de campie. Apar rar oameni. E prea devreme. Sunt arar carute care culeg din jurul vreunui copac crengi rupte de vant sau aduna garduri daramate de pardalnic. Merg cu mari asteptari pana la Cilibia.