Sfătuiesc pe toți cei care au visat să devină cadre militare să își urmeze visul indiferent de vârstă

La 26 de ani a renunțat la munca într-o companie multinațională din București, pentru o carieră militară. Absolventă de studii postuniversitare, master în Management și audit intern, Denisa a luat acum puțin timp, o decizie ce i-a schimbat radical viața. De mic copil și-a dorit o carieră militară, iar în urmă cu un an, asistând la o prezentare a ofertei educaționale a Forțelor Aeriene, a aflat că poate să își urmeze visul urmând cursurile Școlii Militare De Maiștri Militari Și Subofițeri A Forțelor Aeriene „Traian Vuia”.
„Nu credeam vreodată că voi reuși în aceste trei luni de zile să îmi depășesc atât de mult limitele. Deși sunt obișnuită să depun un efort considerabil să obțin rezultatele pe care mi le propun, obișuiam să muncesc în multinațională peste program și în același timp mă pregăteam la matematică, engleză și făceam antrenamente sportive. Prin multă muncă și ambitie și din dorința de a purta haina militară am demonstrat că pot.
Am aflat că nimic nu e întâmplător. Sfătuiesc pe toți cei care au visat să devină cadre militare să își urmeze visul indiferent de vârstă. Dacă știi ce îți dorești și muncești pentru visul tău nimeni și nimic nu-ți poate sta în cale!”
Foto: Bogdan PANTILIMON, Statul Major al Forțelor Aeriene
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|