SEMNAL DE ALARMĂ TRAS DE POMPIERII BUZOIENI! APROXIMATIV 625 DE HECTARE S-AU FĂCUT SCRUM ÎN NUMAI O ZI

Pompierii buzoieni atrag atenția cetățenilor să dea dovadă de cumpătare atunci când își curăță terenurile de vegetația uscată în această perioadă. Asta în contextul în care, în numai o zi, pompierii buzoieni au intervenit pentru stingerea a 5 astfel de incendii izbucnite simultan. Suprafața totală care a ars este de aproximativ 625 de hectare: Comuna Berca: 600 ha;Comuna Costești: 5 ha;Comuna Bisoca: 13 ha;Comuna Scutelnici: 2 ha și Comuna Vintilă Vodă: 5 ha.
Incendiile de vegetație uscată pot pune în pericol viața, proprietățile, dar pot afecta și alte investiții și obiective cum ar fi: reţele electrice, reţele de telefonie, sonde, conducte ce transportă gaze şi lichide combustibile, etc. Trebuie avut în vedere că aceste incendii generează o cantitate mare de fum și dacă acestea se manifestă în apropierea drumurilor publice pot periclita siguranța participanților la trafic. Din analizele efectuate la nivelul inspectoratului rezultă că în luna martie, pompierii au intervenit la un număr de 57 de incendii de vegetație uscată, lăstăriș și mărăciniș, însumând o suprafață de aproximativ 1425 hectare.
Pentru evitarea producerii arderilor necontrolate în perioada imediat următoare, aducem la cunoştinţă faptul că, arderea vegetaţiei uscate se poate face numai după obţinerea acordului Agenţiei de Protecţia Mediului şi a permisului de lucru cu foc din partea autorităţilor locale. Intervenţia specializată pentru stingerea acestor arderi necesită un efort intens de lungă durată și utilizarea unui volum apreciabil de resurse, costurile acestor intervenţii fiind semnificative. Pompierii buzoieni le recomandă cetăţenilor să respecte următoarele măsuri preventive:
desfăşurarea arderii se va face numai pe timp de zi şi în condiţii meteorologice fără vânt; colectarea în grămezi a vegetaţiei uscate şi a resturilor vegetale se va face în cantităţi astfel încât arderea să poată fi controlată;Sursa: newss.ro
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|