Selectionata Buzaului are prima sansa in Cupa Regiunilor

Noiembrie 15 00:00 2017 by opiniabuzau

Selecţionata AJF Buzău a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), partida susţinută în deplasare, pe Stadionul “Car­paţi”, împotriva reprezentativei AJF Braşov, în manşa tur a fazei semifinale din Cupa Regiunilor, competiţie destinată selecţionatelor judeţene alcă-tuite din jucători amatori. Braşovenii au deschis scorul, în minutul 24, prin căpitanul lor, Adrian Dascălu, însă buzoienii au restabilit rapid egalitatea, în urma unui penalty transformat de Gabi Mihăescu, în minutul 31. Din minutul 35, gazdele au rămas în inferioritate numerică, după ce mijlocaşul Lazăr a fost eliminat pentru un fault dur. Selecţionata buzoiană a trecut în avantaj în minutul 72, după lovitura de cap a lui David Şolcănea, dar în primul minut al prelungirilor, tot după o lovitură de cap, Amariei a restabilit egalitatea. S-a terminat 2-2, iar calificarea în finală se va decide duminică, în returul programat de la ora 14,00, fie pe terenul sintetic, fie pe “Gloria”, AJF Buzău urmând să stabilească locul întâlnirii. Selecţionata Buzăului a decis să abordeze meciurile din Cupa Regiunilor cu o echipă foarte tânără, a cărei medie de vârstă nu a depăşit 22 de ani. În cealaltă semifinală, astăzi, la Blejoi, se întâlnesc AJF Prahova şi AJF Harghita.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%