Șefa îi laudă pe angajații CJ Buzău! „Vin bani mulți! Au făcut maximum posibil!”

Martie 12 16:39 2018 by buzoieniiro

Se întâmplă mai rar a se enunța public laude la adresa unor funcționari de la stat.

Destinatari au fost astăzi angajații departamentului de atragere a fondurilor europene din Consiliul Județean, iar adresantul a fost șefa agenției guvernamentale care răspunde de Buzău:

„Țin să-i felicit pe angajații CJ Buzău. Au făcut maximum posibil. Au câștigat proiecte de milioane de euro – fonduri europene. Au aplicat la toate axele deschise. Și pe infrastructură, și pe patrimoniu , urmează și în sănătate. Le mulțumesc încă o dată pentru implicare, vom avea pe POR o rată foarte bună de absorbție” – a declarat, azi, la Buzău, Luminița Mihailov – șefa Agenției de Dezvoltare Regională Sud-Est (în stânga fotografiei).

Doar în ultimul an CJ Buzău se poate lăuda cu semnarea a trei contracte importante cu fonduri europene:

Modernizarea DJ 203 K de la Robeasca la Autorolla

Reabilitatea imobilului fostului Spital Brătianu

Reabilitarea clădirii Bibibliotecii Județene

Și asta nu e tot. La rând vor veni două obiective importante din sănătate: modernizarea UPU și a spitalului Gârlași (Dermato-Venerice).

„Astăzi am semnat pentru Biblioteca Județeană, după DJ203 K și fostul Spital Brătianu. În spatele acestui moment festiv stă munca susținută, uneori chiar și după programul de opt ore, al angajaților Direcției de Dezvoltare Regională. Țin să le mulțumesc și eu pentru aceste reușite, în mod special doamnei Liliana Nicolae, șefa departamentului. Aceste proiecte vor ajuta la dezvoltarea Buzăului. Sunt investiții costisitoare pe care CJ Buzău nu și le-ar fi putut permite din bugetul propriu” – Emanoil Neagu, președinte CJ Buzău

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%