SE REABILITEAZĂ PASAJUL. AU ÎNCEPUT LUCRĂRILE LA TRECEREA SUBTERANĂ DE PE UNIRII

Octombrie 15 21:06 2019 by campusbuzau.ro

În ianuarie 2018, autorităţile municipale au deschis pasajul subteran de pe bulevardul Unirii, din dreptul Catedralei Municipale. Intenţia edililor a fost aceea de a-l reda circulaţiei pietonale într-un timp cât mai scurt. Lucrările de reabilitare au început astăzi, la aproape doi ani de la decopertarea uneia dintre intrările în pasaj.

 

Una dintre gurile de acces ale pasajului de pe bulevardul Unirii a fost decopertată în ianuarie 2018 pentru a se putea constata starea lui şi pentru a se putea alcătui proiectul de reabilitare.

La aproape doi ani de la deschidere, astăzi au fost demarate lucrările de reabilitare şi modernizare a trecerii subterane din dreptul Catedralei Municipale.

Pentru ca pasajul să poată fi dat cât mai repede în folosinta, constructorul va desfăşura o parte din lucrările din interior şi pe timpul iernii.

În primă fază, pasajul va rămâne doar pietonal, fără spaţii comerciale în interior sau la suprafaţă iar gurile de acces vor fi închise pe timpul nopţii, după modelul celor de la metroul bucureştean.

În acelaşi timp, se caută şi cea mai bună soluţie pentru amenajarea zonelor de intrare şi de ieşire din pasaj, care vor fi acoperite cu construcţii transparente, pentru a nu afecta vizual clădirea Catedralei Municipale. (Corneliu Floriceanu)


Sursa: campusbuzau.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%