Ministerul Justiţiei dă drumul la angajări în sistemul penitenciar pentru a acoperi deficitul de personal, dar şi în vederea înfiinţării de noi închisori, precum cea de la Unguriu, din judeţul Buzău. Încadrările vor fi efectuate treptat, într-un interval de 5, până la 7 ani.
Viitorul penitenciar de la Unguriu pentru a cărui amenajare s-a dat recent undă verde, va crea noi locuri de muncă. Un prim pas pentru recrutarea personalului ce va lucra acolo a fost făcut ieri, prin majorarea numărului de posturi pentru Administraţia Naţională a Penitenciarelor. La nivel naţional, posturile pentru sistemul penitenciar se suplimentează, în primă fază, cu 1000 de locuri, de la 15.041 la 16.041, potrivit unei hotărâri de Guvern aprobată în ședința de ieri.
“Nevoia de suplimentare a posturilor este dată de înregistrarea, la nivelul sistemului penitenciar, a numeroase ore suplimentare nerecuperate, precum și de darea în folosință a unor spații noi de cazare pentru deținuți.De asemenea, Ministerul Justiției a întreprins, în perioada 2014-2016, la nivelul sistemului penitenciar, un proces de standardizare a numărului de posturi în sistem, prin redimensionarea statelor de organizare și a structurilor organizatorice, pe domenii de activitate, rezultând un necesar total de 20.120 de posturi. Suplimentarea necesară de 5.061 de posturi nu se poate realizaîntr-o singură tranșă, ci într-un orizont de timp de aproximativ 5-7 ani”, se arată într-un comunicat al Guvernului.
Noul penitenciar din judeţul Buzău va fi construit pe structura cazărmilor din incinta a două unităţi militare, pe un teren de 15 hectare, în localitatea Unguriu, spaţiile fiind racordate la utilităţi. Autorităţile apreciază că prin construirea acestui penitenciar ar urma să fie create circa 1.500 de locuri de muncă.
Sursa: tvbuzau.ro (Laurenţiu Marinov)
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|