Se lucrează pe Strada Stejarului. Reparaţii la trotuare și la borduri

Chiar dacă, după o perioadă lungă de ploi zilnice, canicula începe să se facă simțită, drumarii de la Urbis își continuă lucrările începute. Aleea Stejarului a intrat de câteva zile în reabilitare. Primul segment pe care se lucrează este cel dintre străzile Patriei și Ciochinescu.
Drumarii de la Urbis lucrează pe Aleea Stejarului, pe segmentul dintre străzile Patriei și Ciochinescu, scrie campusbuzau.ro.
Se amplasează borduri noi și se lucrează la configurarea și pregătirea trotuarelor pentru asfaltare, după care va urma asfaltarea carosabilului.
După ce vor fi terminate și lucrările la carosabil se va trece la amenajarea, asfaltarea și configurarea parcărilor adiacente.
Alte 2 echipe de drumari de la Urbis lucrează la infrastructura rutieră din cartierul Orizont, în zona comercială de la intrarea în cartier și în zona de case.
De asemenea, o altă echipă se ocupă de plombarea gropilor apărute în carosabil pe arterele aglomerate ale orașului. Conducătorii auto care locuiesc în zona șantierului de pe strada Stejarului sunt rugați să nu parcheze mașinile acolo pe durata desfășurării lucrărilor. (Corneliu Floriceanu)
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|