SE AŞTEAPTĂ VERDICTUL DEFINITIV ÎN ,,DOSARUL ORIZONT”. 25 NOIEMBRIE, NOUL TERMEN

Noiembrie 20 07:53 2019 by campusbuzau.ro

Judecătorii de la Curtea de Apel Ploieşti ar putea da în curând verdictul definitiv în ,,Dosarul Orizont”. După ce luna trecută au respins că nefiind utile soluţionării cauzei efectuarea unei expertize de evaluare bunuri şi a unei expertize contabile solicitate de Constantin Boşcodeală şi de Viorică Stana, magistraţii aşteaptă de la Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Buzău un document privind situaţia juridică a terenurilor care fac obiectul acestui dosar. 

Solicitarea de eliberare a unui document privind situaţia juridică a terenurilor care fac obiectul acestui dosar aparţine reprezentantului Serviciului Teritorial Ploieşti al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, fiind înaintată la termenul din 29 octombrie. Documentul nu a ajuns până la termeul din 14 noiembrie, motiv pentru care completul de judecată a dispus o nouă amânare până pe 25 noiembrie.

Judecarea apelurilor în dosarul Orizont a fost aşteptată mai bine de un an de la pronunţarea sentinţei de către prima instanţă, Tribunalul Dâmboviţa, însă a început cu o amânare de câteva luni. La primul termen de la Curtea de Apel Ploieşti, completul de judecată a decis amânarea cauzei până în septembrie, după vacanţă judecătorească, după ce doi inculpaţi au cerut răgaz pentru a-şi angajă avocat, iar al treilea pentru că avocatul ales să pregătească apărarea.

La primul termen după vacanţă judecătorească s-a decis o nouă amânare, pentru ca avocaţii aleşi să ia cunoştinţă de motivele de apel, iar o lună mai târziu s-au depus cereri de completare a probatoriilor. Solicitările au fost însă respinse de completul de la Curtea de Apel Ploieşti.

În prima instanţă, fostul primar al Buzăului, Constantin Boşcodeală, a scăpat de condamnare, însă a fost obligat, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi, să plătească prejudiciul în cauză. Atât DNA cât şi cei trei inculpaţi, dar şi Agenţia Domeniilor Statului, au atacat sentinţa de la Tribunalul Dâmboviţa.

Potrivit sentinţei pronunţate pe fond, Boşcodeală, împreună cu ceilalţi doi inculpaţi din dosar, Viorică Stana şi Nicolae Trandafir, nu vor răspunde penal, faptele fiind prescrise, dar au de plătit împreună peste 5 milioane de lei, sumă ce reprezintă contravaloarea lipsei de folosinţă a terenului în litigiu. Instanţa a hotărât, de asemenea, să menţină sechestrul asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în proprietatea celor trei inculpaţi Constantin Boşcodeală, Viorică Stana şi Nicolae Trandafir.


Sursa: campusbuzau.ro



Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%