Se asfaltează și în cartier! Iată unde!

Noiembrie 15 20:17 2017 by buzoieniiro

Cât timp vremea va permite se vor continua asfaltările din municipiul Buzău.

După ce s-a terminat luni seară strada Alexandru Marghiloman, cea mai lungă din acest an, asfaltatorii de la Urbis Serv s-au mutat în cartierul Dorobanți.

„Astăzi s-a turnat și stratul doi de pe strada (slt pm) Adrian Vizireanu. Urmează trotuarele de pe această stradă dintre Gârlași și str. Dorobanți și apoi se va trece la strada (slt pm) Iulian Dumitrescu, carosabil și trotuare. Ar mai fi o porțiune de 50 de metri din o a treia stradă din cartier și strada Izvor”, anunțat primarul C-tin Toma.

Dacă la capitolul străzi, cele enumerate mai sus vor fi ultimele din acest sezon, programul de asfaltări se va continua toată iarna, pe timp favorabil, cu trotuarele.

De mâine se va lucra temeinic la trotuarele de pe strada Bazalt.

Iată lista celor 30 de străzi asfaltate în 2017 la Buzău:

Ciucurete, Ciochinescu, Viilor, Aleea Plopilor, Rahovei, Izvor, Ion Băieșu, Gârlași, Bistriței, Tudor Vladimirescu (în fața primăriei și a platoului Dacia), Sava Gotul, Ana Ipătescu, tronsonul ce pornește din rondul de la Episcopie, pe lângă finanțe, primărie, tribunal, până la intersecția Bd. Bălcescu și Bd. Unirii, Sculpturii, Victoriei, Aurorei, Războieni, Speranței, Arieșului, Bistriței, intrarea Trans-Bus, Șoseaua Pogonele, Col. Buzoianu, str. Mică, str. Obor, Str. Al. Marghiloman, str. Bazalt și str. slt. (p.m.) Adrian Vizireanu.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%