SCM Gloria, cursă solitară spre titlu • Opinia Buzău

Aprilie 23 21:02 2018 by opiniabuzau

• Vicecampioana se decide între Săgeata şi Lanurile

Liga a 4-a a ajuns la etapa a 21-a şi nimic nu pare că mai poate opri echipa de fotbal a SCM Gloria din drumul către titlul de campioană. E ade­vărat, principalele şi, totodată, singurele urmăritoare, Team Săgeata şi Voinţa Lanurile, încearcă să menţină suspansul, dar diferenţa e, totuşi, mult prea mare ca să putem avea un alt deznodământ. Vineri seară, în nocturnă, pe arena din Crâng, SCM Gloria a obţinut în faţa Tricolorului Gălbinaşi o nouă victorie (5-0) cea de-a 18-a în actualul campionat. Jucătorii lui George Timiş şi Vasile Tudose au clarificat lucrurile încă din prima repriză, când au marcat toate cele cinci goluri, autori Bobe (minutul 10), C. Puşcă (minutul 14), Babageanu (minutul 20) şi Cîmpeanu (minutele 27 şi 41). Team Săgeata a rămas, şi după această etapă, la 5 puncte în spatele Gloriei, după victoria la limită, 1-0, de la Zărneşti, în timp ce Voinţa Lanurile a bifat o victorie la scor, 6-0, în faţa Petrolului Berca. Partide foarte uşoare pentru cele trei echipe de pe podium şi în etapa următoare: în deplasare pentru SCM Gloria şi Voinţa Lanurile, la Zoiţa, respectiv Verneşti, şi pe teren propriu pentru Team Săgeata, cu Olimpia Rm. Sărat.

Citește mai mult ...


Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%