SCM Gloria câștigă la SNAGOV la masa verde | „Spectatorii au plecat dezamăgiți”

Februarie 22 14:16 2020 by buzau.net

Sportul Snagov nu s-a prezentat la meciul de pe teren propriu cu SCM Gloria Buzău. Echipa ilfoveană pierde la ”masa verde”, iar la a doua abatere va fi exclusă din campionat

Meciul Sportul Snagov - SCM Gloria Buzău, programat astăzi, de la ora 11:00, nu s-a disputat, după ce echipa gazdă nu s-a prezentat la jocul pe care trebuia să îl organizeze pe teren propriu, la stadionul Voinţa din Ghermăneşti. Brigada de arbitri şi formaţia buzoiană au pătruns pe gazon după 15 minute de aşteptare şi apoi s-a pus punct partidei, oaspeţii urmând a câştiga la ”masa verde”, cu 3-0, iar gazdele să fie amendate şi, în cazul unei a doua neprezentări, să fie excluse din competiţie, scrie liga2.prosport.ro.

Aşa cum Liga2.ro a anunţat de zilele trecute, Sportul Snagov nu s-a prezentat la meciul pe care trebuie să îl organizeze în prima etapă a Ligii 2 din 2020, runda a 22-a a sezonului, astăzi, de la ora 11:00. Clubul ilfovean şi-a întrerupt activitatea pe 31 ianuarie, iar în acest moment nu mai are suficienţi jucători pentru a putea disputa un meci. Cu toate aceste, patronul Ovidiu Onosă a refuzat să trimită hârtie către FRF că îşi retrage echipa din competiţie, iar federaţia a fost obligată să o programeze în campionat şi să delege observatori şi arbitri la joc.

În aceste condiţii, adversara, SCM Gloria Buzău, a fost nevoită să facă deplasarea la meci, cu toate că ştia că Snagovul nu se va prezenta, însă trebuia să respecte regulamentul.




Se încarcă comentariile ... ‎0███████████████████100%