SCANDALUL TERENURILOR DIN ORIZONT, ULTIMELE LĂMURIRI. Justiția a explicat

Scandalul dintre omul de afaceri Ionel Gagu, cel care a ridicat cel mai mare cartier rezidențial al orașului Buzău-cartierul Orizont, și Primăria Buzău, ajunge într-o nouă etapă. Motivul neînțelegerilor, respectiv ce a arătat instanța în decizia din dosarul Orizont, a fost lămurit, zilele acestea, de magistrații care au pronunțat hotărârea, anunță omul de afaceri. În urma unei cereri a fostului primar Constantin Boșcodeală, Tribunalul Dâmbovița a venit cu precizări legate de terenul cu pricina, arătând că proprietar ar fi Primăria Buzău.
Într-o intervenție în direct în emisiunea Sens Direct, de la Focus Tv, dezvoltatorul Ionel Gagu a arătat că magistratul de la Tribunalul Dâmbovița a explicat că nu există niciun dubiu cu privire la proprietarul terenului pe care a fost ridicat cartierul Orizont, terenul aparținând Primăriei Buzău care nu ar avea nicio piedică în vânzarea acestuia.
“Domnul Boșcodeală a făcut o cerere de lămurire a sentinței penale de la Curtea de Apel Ploiești și Tribunalul Dâmbovița. Tribunalul a respins acea cerere de lămurire, arătând: domnilor, ce aveți? Terenul este al Primăriei., a declarat omul de afaceri, Ionel Gagu.”
“Dispozitivul hotărârii penale nu a privit și nici nu a făcut referire la actualul proprietar al terenului în suprafață de 33 ha., pentru ca pe calea aleasă în prezent de către petent să se impună efectuarea unor eventuale lămuriri, situația vizând proprietarul... [Citește articolul integral pe sansanews.ro].
Se încarcă comentariile ... 0███████████████████100%
|